joi, 24 februarie 2011

Proiect social în comuna Săcălaz

Grupa de la Săcălaz aparţine Comunităţii Timişoara Maranatha, numără 12 membri răspândiţi în 3 localităţi, iar media de vârstă este de 60 de ani.

Familia Săhleanu şi-a donat casa pentru a o transforma în biserică, în vreme ce ei s-au mutat într-o anexă, amenajările necesare realizându-se cu eforturi mari. Lucrările au mers încet, dar sigur, în vreme ce biserica a devenit încăpătoare – ca şi inima lor.

Daniel și Brigitte Șercău, misionarii care conduc comunitatea și proiectele sociale, au căutat oportunități pentru raspândirea Veștii Bune.

În vecinătatea bisericii se află un cartier aflat într-o situație specială. E vorba despre o fostă unitate militară dezafectată, ce adăpostea familii defavorizate. Trăiau aici 20 de familii, dar într-o zi au fost evacuați și nevoiți să își găsească alte adăposturi. Au ales alte clădiri din apropiere, unde își trăiesc viața și astăzi. Copiii de aici nu au spații de joacă, ci doar munți de gunoaie, iar prietenii lor sunt câinii, cu care își petrec timpul printre ruine.

Când familia Șercău a pășit printre ei, a apărut și speranța.

Biserica i-a primit pe copii în mijlocul ei. Cu ajutorul studenților din Timișoara, care pun deoparte timp prețios pentru a ajunge la copii, i-au organizat pe grupe de vârstă. În acest moment sunt 20 de licurici (7-11 ani) în 3 grupe cu 3 instructori. Sunt 15 exploratori (11-15 ani) în 2 grupe cu 2 instructori. Activitățile se desfășoară sistematic de 2 ori pe săptămână.

Pentru că sunt o familie, sâmbătă la prânz mănâncă împreună, deși eforturile financiare sunt mari. Părtășia dă gust prânzului în vreme ce prietenia este mai dulce ca desertul. Creioanele și caietele de desen aduc învățăturile Bibliei pe înțelesul lor, iar rezultatele sunt impresionante.

2004-2010

  • anual 15 – 40 de copii au fost încadrați în grupele de Licurici și Exploratori, lucru care le-a oferit o identitate și i-a învățat să coopereze, nu să lupte
  • activitățile se desfășoară sâmbătă, duminică și miercuri
  • deprinderi practice: aici copiii învață să gătească, să pregătească conserve pentru iarnă, să coase, să facă curățenie
  • sâmbăta participă la închinare împreună cu întreaga biserică
  • copiii cei mai activi participă în fiecare vară în taberele organizate de biserică
  • copiii au constituit un cor și susțin programe muzicale în mai multe biserici din zonă.

PROIECT SOCIAL

Credem atât de mult în potențialul acestor copii de care ne ocupăm săptămânal încât vrem să facem mai mult pentru ei. Știm că nu e ușor, dar strălucirea din ochii lor ne obligă să mergem înainte.

Iată ce vrem să facem pentru ei:

  • să amenajăm 2 cabine de duș pentru igiena lor
  • să amenajăm cămara de alimente
  • să amenajăm spațiul pentru a deschide un centru de zi, care să funcționeze în fiecare după amiază
  • să servim masa în 5 zile din săptămână
  • să acoperim costurile necesare deplasării studenților de la Timișoara la Săcălaz, pentru meditații.

Denisa are un vis: să vină în fiecare zi aici și să fie ajutată la teme.
Casian așteaptă finalizarea acestui proiect, pentru a se putea bucura zi de zi de prezența noastră.

AJUTORUL TĂU ESTE ESENŢIAL!

Banca Transilvania
Cont RON: RO13BTRL03601201N28198XX
Cont Euro: RO85BTRL03604201N28198XX

http://maranathatm.adventist.ro/proiect-social-in-comuna-sacalaz/


vineri, 18 februarie 2011

Unde vreţi să fiţi?

Un învăţător, care preda cursuri de religie pentru copii, a citit istorisirea cu omul bogat şi cu cel sărac pe nume Lazăr din Evanghelia după Luca 16. Este scris că bogatul trăia în fiecare zi o viaţă plină de strălucire, iar săracul Lazăr trăia o viaţă în teamă de Dumnezeu. După moarte, săracul a fost dus în gloria cerească, iar bogatul a ajuns în chinuri. După o scurtă explicaţie, în­văţătorul întrebă pe micii săi ascultători: "Copii! Unde vreţi să fiţi: Împreună cu Lazăr sau cu bogatul?" Un băiat răspunse: "Eu aş vrea să fiu în viaţa aceasta cu cel bogat şi, când voi muri, cu Lazăr."

În naivitatea sa, copilul a exprimat un adevăr, după care mulţi oameni doresc să trăiască: să mâncăm şi să bem cât trăim pe pământ, şi poate Dumnezeu ne va ierta şi ne va duce în rai. Biblia spune: "Nu vă înşelaţi: «Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera»" (Galateni 6.7). O viaţă fără credinţa în Dumnezeu şi în mântuirea adusă de Fiul Său se va termina în iad. Să ne lăsăm atenţionaţi de aceste cuvinte!

"Prin credinţă Moise, când s-a fă­cut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului."
Evrei 11.24-25 -

marți, 15 februarie 2011

Generatia noastra

Suntem o generatie obosita.
Constat ca alergam mereu, mereu.
Vrem sa realizam lucruri marete,
Dar ne indepartam de Dumnezeu.

Suntem o generatie isteata.
Avem raspunsuri la multe intrebari.
Stim multe din tainele Terei,
Dar sufletul ne moare in cautari.

Suntem o generatie globala,
Fara prea multe granite si vami.
Ne deplasam in voie pretutindeni,
Dar transportam doar rani , atatea rani.

Suntem o generatie bolnava,
Atinsa pretutindeni de pacat.
Nu ne mai place bun si bunatate,
Nu mai apreciem ce e curat.

Suntem o generatie moderna.
Nonconformism, placere, ni se spune.
Vrem sa obtinem totul de la clipa,
Dar clipele sunt rele , nu sunt bune.

Suntem o generatie teatrala.
Purtam atatea masti caci nici nu stim.
Ne inselam pe noi, poate pe altii,
Dar in final, dand masca jos, murim.

Suntem o generatie confuza.
De-atatea teorii ne-am incurcat.
Am vrut sa fim mai liberi, mai energici,
Dar sufletul e trist, impovarat.

Suntem o generatie iubita.
Iubita de Hristos si Sfantul Tata.
Azi, inca, usa Harului-i deschisa,
Viata noastra poate fi schimbata.

Suntem o generatie aproape
De ceasul revenirii lui Hristos.
Veniti sa ne smerim in pocainta,
Sa ne legam de Jertfa prin credinta,
Ca sa ne fie Harul de folos!

Viorel Iuga

joi, 10 februarie 2011

Viata sau moarte?

Traiesti sau esti mort? Vei spune ce fel de intrebare este aceasta?De multe ori chiar daca te afli undeva, mintea ta este altundeva.Ce vreau sa va spun este mai profund.Am realizat in ultimul timp cat de slabi suntem ca oameni si cat de egoisti suntem.Dorim ca toate lucrurile sa le rezolvam singuri daca se poate , fara nici un sprijin....UITAM, insa ca avem un ajutor care oricand ne sta la dispozitie , doar sa ii cerem.
Sanatatea noastra este tot a Lui, dar noi "facem ce vrem cu ea"si incetul cu incetul ucidem ce este foarte de pret...."Templul duhului sfant"Cum?Fiecare avem metode proprii pentru a ne tortura .
Tu ce faci cu viata ta?O traiesti asa cum ar trebui?Sau iei doza letala "incetul cu incetul?"
Ironie sau prostie, vei spune...dar totusi foarte adevarat.